„Aș sublinia debutul atipic, pe care nu l-am întâlnit la tip, cum ar fi debutul digestiv și debutul neurologic, cu manifestări precum dureri de cap deosebit de puternice, vertij (senzația de amețeală), care ar putea sugera eventual o altă boală, cum ar fi un accident sau un spasm cerebral, dar acești pacienți au avut totuși test pozitiv COVID”, a spus Carmen Dorobăț.
„Din nou, trebuie să dăm o atenție deosebită din punct de vedere clinic, pentru că în cazul unor astfel de pacienți, cu manifestare radiologică, chiar dacă nu au evidente simptome respiratorii spre agravare, putem să ne așteptăm ca evoluția să nu fie din cea mai favorabilă”, spune Carmen Dorobăț.
Totodată, medicul spune că trebuie acordată o atenție deosebită formelor ușoare de boală, pentru că ele se pot agrava în ziua a șaptea, a opta și chiar a zecea.
„Am avut cazuri de agravare respiratorie chiar după 10 zile de evoluție ușoară și ne așteptam ca pacientul să meargă acasă”, a relatat medicul Carmen Dorobăț pentru Digi 24.
961 de cazuri noi și 39 de decese în ultimele 24 de ore
Până pe 23 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 78.505 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
35.287 de pacienți au fost declarați vindecați și 9.429 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 961 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 426 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.